Pedodonție

Pedodonția este o ramură a medicinii dentare care se ocupă cu diagnosticarea și tratarea afecțiunilor stomatologice la copii.

Dinții umani se formează încă din perioada prenatală. De aceea este foarte importantă perioada sarcinii pentru viitoarea dentiție a copilului. Mama trebuie să aibă o dietă echilibrată și să evite contractarea anumitor afecțiuni infecto-contagioase.

Primii dinți care apar în cavitatea orală a copiilor se numesc dinți temporari (de lapte). Dinții temporari încep să erupă în jurul vârstei de 6 luni. Există situații în care acești dinți pot apărea și mai devreme, la 4 luni. Primii dinți care apar în gura copilului sunt incisivii centrali inferiori, urmați de incisivii centrali superiori. Până la vârsta de 3 ani, erupția dentară temporară se finalizează. În acest moment, copilul va avea 20 de dinți “de lapte”. Ordinea de erupție a acestor dinți variază de la un copil la altul.

În jurul vârstei de 6 ani, începe erupția dinților permanenți. Acest proces debutează cu erupția molarilor de 6 ani (“măsele” care se formează în spatele celorlalți dinți de lapte, fără a fi nevoie ca un alt dinte să cadă). Urmează apoi înlocuirea dinților din zona frontală (incisivi). Acest proces dureză până în jurul vârstei de 18 ani. La finalul procesului, adultul va avea 28 de dinți permanenți sau 32 de dinți, daca are și molari de minte.

Care este rolul dinților temporari?

- Asigură o masticație corespunzătoare

- Asigură dezvoltarea corectă o oaselor și mușchilor din zona feței

- Asigură spațiul necesar creșterii și dezvoltării dinților permanenți și actionează ca un ghid pentru erupția corectă a acestora

- Permit dezvoltarea vorbirii corecte

Care sunt cauzele cariilor la dinții temporari?

- Consumul frecvent și în cantități crescute de alimente sau lichide îndulcite

- Utilizarea laptelui sau ceaiului îndulcit înainte de somnul copilului. Chiar și laptele matern conține zaharuri, de acea este bine să evitați ca sugarul să adoarmă în timpul alăptării la sân sau cu biberonul în gură

- Lipsa igienei orale a copilului

Chiar dacă dinții temporari se înlocuiesc, ei trebuie îngrijiți și tratați dacă apar probleme. Periajul dinților începe din momentul în care apare primul dinte în gura copilului. Se utilizează o periuță și pastă de dinți adecvată vârstei copilului. Până în jurul vârstei de 4-5 ani, periajul dinților este efectuat de către părinți, după fiecare masă. După această vârstă, copilul se spală singur pe dinți de două ori pe zi, dar sub supravegerea unui adult până la 7 ani.

Care este efectul cariilor la dinții temporari?

- Apariția durerilor și a infecțiilor dentare

- Pierderea precoce a acestor dinți care va afecta erupția dinților permanenți

- Pierderea spațiului necesar dinților permanenți și apariția înghesuirilor dentare

- Apariția “fricii de dentist”

Prima vizită a copilului la dentist ar trebui să aibă loc înainte de vârsta de 3 ani. Scopul vizitei este de a familiariza copilul cu zgomotele, mirosul și aspectul cabinetului. Ideal, această vizită ar trebui să aibă loc fără realizarea unui tratament și nu în momentul în care copilul are dureri. Astfel, acesta se va obișnui cu mediul și va avea încredere în medic atunci când va fi nevoie de tratament dentar.

înapoi...