Odontoterapie

Odontoterapia este ramura medicinii dentare care se ocupă cu prevenirea și tratarea cariei dentare. Caria dentară este una din cele mai răspândite boli ale populației umane.

Caria dentară este un proces cronic, distructiv al țesuturilor dure dentare.

Dintele este format din trei structuri dure: smalț, dentină și cement. În interiorul dintelui se găsește pulpa dentară, care este un țesut moale.

    Smalțul este cel mai dur țesut din corpul uman, fiind chiar mai dur decat osul. El este format dintr-o matrice de colagen pe care s-au depus substanțe minerale. Smalțul acoperă in totalitate coroana dentară, având o grosime variabilă, cu valori maxime pe fețele vestibulare și linguale/palatinale ale dinților și valori minime la nivelul coletului dintelui (acea zona a dintelui care se află la nivelul gingiei). Din pacate, smalțul este un țesut care nu se poate regenera.

    Dentina este al doilea țesut dur dentar, fiind și cel mai voluminos. Acest țesut se formează prin acțiunea unor celule specializate, denumite odontoblaste și este regenerabil. Dentina conține substanțe minerale, fibre de colagen, etc., și este străbătută de numeroase canalicule microscopice care conțin prelungiri ale odontoblaștilor. Aceste terminații nervoase sunt responsabile de aparția hipersensibilității dentare, dar și de reacția dureroasă la stimuli atunci când s-a format caria dentară. Dentina este acoperită de smalț la nivelul coroanei și de cement la nivelul rădăcinii.

    Cementul este al treilea țesut dur al dintelui, fiind format din substanțe organice și anorganice, celule și fibre de colagen. El acoperă rădăcina dintelui și asigură fixarea acestuia în os.

    Pulpa dentară este țesutul moale al dintelui, fiind alcătuită din terminații nervoase, vase de sânge, vase limfatice ți celule. Pulpa dentară are urmatoarele funcții: funcția de dentinogeneză, funcție nutritivă, și funcție senzitivă.

Care sunt simptomele cariei dentare?

    - apariția unor pete albe cretoase/maronii

    - lipsa de substanță dură dentară: prezența unor găuri în dinți, margini tăioase percepute de limbă/obraji, sau agățarea/ruperea aței dentare

    - apariția unei dureri de intensitate medie la acțiunea unor agenți chimici (dulce/acru), termici (rece), sau la modificarea presiunii, durere care dispare dacă stimulul este îndepărtat

    - gingia interdentară este roșie, iritată, sângerează ușor la atingere, semn al unei carii interdentare

Factorii care contribuie la apariția cariei dentare sunt:

    Factorul genetic (moștenirea unei structuri dentare mai sensibile la atacul acid cariogen, calitatea salivei, etc)

    Alimentatia Carbohidrații (în special dulciurile și produsele făinoase), în contact cu saliva se descompun în glucoză, zaharoză. Aceste substanțe vor fi folosite de bacteriile prezente în cavitatea orală pentru a produce acizi. Acizii rezultați în urma activitații microbiene produc demineralizarea smalțului, iar în timp, duc la apariția cariei dentare.

    Consumul excesiv de băuturi dulci, carbogazoase

    Lipsa igienei orale sau practicarea unor tehnici de igienizare incorecte

Caria dentară poate afecta toate structurile dintelui

    Caria în smalț - Este prima etapă de dezvoltare a procesului carios. Caria se poate dezvolta la nivelul suprafețelor netede ale dintelui (fața vestibulară, palatinală/lingual, interdentar), dar, cel mai frecvent, caria debutează în șanturile și fosetele dinților, unde alimentele pot retenționa, iar autocurațirea nu se poate realiza. Caria în smalț este nedureroasă, acesta fiind motivul pentru care este descoprită destul de rar în acestă primă etapă.

    Caria în dentină - După ce caria a evoluat în întreaga grosime a smalțului, microorganismele se vor răspândi și la nivelul dentinei. Datorită structurii aparte a dentinei (prezintă numeroase canalicule și mineralizare mai scăzută), caria evolueaza mai ușor și mai rapid la acest nivel, uneori fără prea multe semne la exteriorul dintelui. Dacă leziunea carioasă rămâne nedectată o perioadă îndelungată, caria va evolua în suprafață și în profunzime, subminând smalțul. La presiunea forțelor masticatorii, smalțul lipsit de suport se fracturează, rezultând cavitațiile carioase.

    Caria în cement (radiculară) - Acest tip de leziune carioasă apare mai des la persoanele adulte, datorită faptului că acești pacieți prezintă retracții gingivale, ca urmare a evoluției bolilor parodontale, al periajului agresiv, și astfel rădăcina dintelui se expune la mediul bucal. Caria în cement evoluează mult mai repede spre dentină (deoarece cementul este mai slab mineralizat decât dentina sau smalțul). Caria radiculară evoluează mai mult în suprafață decât în profunzime, spre diferență de celelalte două tipuri de carii.

Prin urmare, prevenția cariei dentare presupune:

    - reducerea consumului de carbohidrați

    - creșterea consumului de alimente dure (mere, morcovi, etc. - care îndepărtează mecanic placa bacteriană)

    - reducerea consumului de băuturi dulci

    - periajul dinților după fiecare masa

    - folosirea mijloacelor suplimentare de igienizare a cavitații orale (ață dentară, duș bucal, apă de gură)

    - control dentar la 6 luni

    - sigilarea dinților

    - fluorizarea dinților

Odată cu erupția dintelui în cavitatea orală există riscul apariției cariei dentare. Pentru a evita acest lucru, se recomanda sigilarea dinților, cât mai repede după apariția acestora pe arcadă.

Sigilarea este o metodă de protecție și izolare a dinților fată de mediul oral, având rol în prevenția cariei dentare. Această tehnică presupune aplicarea unui material fluid, care va pătrunde în șanțurile și fosetele dinților, prevenind astfel pătrunderea bacteriilor la acest nivel. Sigilarea dinților se poate realiza la maxim 2-3 ani dupa erupția lor. Se pot sigila dinții permanenți (în special premolarii și molarii), dar și molarii temporari, în jurul vârstei de 3-4 ani. Sigilarea se adresează în special copiilor. Sigilarea dintilor se face doar daca nu a aparut leziunea carioasa la nivelul acelei suprafete dentare.

Fluorizarea este o altă metodă de prevenție a cariei. Presupune aplicarea la nivelul suprafețelor dentare, a unei soluții/gel cu o concentrație crescută de fluor. Fluorul are capacitatea de a remineraliza suprafețele dure dentare sau de a crește gradul lor de mineralizare. Astfel dinții devin mai rezistenți la atacul acid cariogen.

Tratarea cariei dentare

Presupune îndepartarea țesuturilor dure dentare afectate, protecția celor rămase integre și reconstrucția dintelui. În prezent, pentru tratarea leziunilor carioase se utilizează materiale biocompatibile care ajută la menținerea vitalității dinților, chiar și în cariile profunde. Aceste materiale au o rezistenăa asemănătoare țesuturilor dure dentare și aspect fizionomic superior, reușind să imite aspectul natural al dintelui.

înapoi...