Descriere: Acest tip de anomalie dentară apare la copii care utilizează suzeta peste vârsta de 3 ani, la copii care sug degetul sau alte obiecte, la pacienţii cu deglutiţie infantilă (pacientul introduce limba între dinţi atunci când înghite), la pacienţii care au respiraţie orală, alimentaţia exclusivă a sugarului cu biberonul, sau poate să fie genetică (moşteneşte această caracteristică de la părinţi).

În cazul de fată, pacientul în vârstă de 7 ani, prezenta ocluzie adâncă (dinţii din zona frontală inferioară sunt foarte mult acoperiţi de cei superiori) , overjet mărit (spatiu mare intre dintii de sus si de jos in zona frontala), distalizarea mandibulei, spatieri dentare, înclinarea exagerată a dinţilor din zona frontală către vestibul.

Tratamentul ortodontic s-a realizat exclusiv cu ajutorul aparatelor ortodontice mobile.

Etapele tratamentului ortodontic:

    - În prima etapă, pacientul a purtat 2 placuţe Sanders pentru o perioadă de 6 luni. Cu ajutorul acestora, s-a realizat prima fază a expansiunii maxilare, mezializarea mandibulei (avansarea), s-a redus overjetul şi dimensiunea spaţieriilor dentare.

    - Ulterior, s-a confecţionat o placuţă superioară cu gutieră pe zonele laterale care a permis continuarea expansiunii dentare, rezolvarea ocluziei adânci, reducerea înclinaţiei excesive a dinţilor frontali şi micşorarea spaţiilor. Acest aparat a fost purtat pentru o perioadă de 1 an şi 2 luni.

Tratamentul ortodontic a ajutat la: rezolvarea tuturor problemelor dentare şi ortodontice ale pacientului, şi în plus, a reuşit să influenţeze, în mod pozitiv, aspectul facial al acestuia.

Durata tratamentului ortodontic: 1 an și 8 luni:

ortodontie aparat dentar mobil ocluzie adâncă

Descriere: Acest tip de anomalie dentară este frecvent întâlnită. Se datorează unei eredităţi încrucişate (pacientul moşteneşte maxilare mici de la mama şi dinţi mari de la tată), practicarea unor obiceiuri vicioase precum respiraţia orală, pierderea prematură a dinţilor de lapte, sau dimpotrivă retentionarea prelungită a anumitor dinţi de lapte, poate fi constituţional.

În cazul de faţă, pacienta în vârstă de 11 ani, prezenţa înghesuiri dentare atât la arcadă superioră cât şi la cea inferioară, incisivul lateral stâng era în angrenaj invers cu cel inferior, caninii inferiori erau în afară arcadei, caninul superior stâng era în erupţie.

Tratamentul ortodontic s-a realizat cu ajutorul aparatului ortodontic fix metalic.

Etapele tratamentului ortodontic:

    - În prima etapă, s-a aplicat aparatul la arcadă superioară pentru a produce o uşoară expansiune a arcadei şi a permite alinierea dinţilor precum şi pentru a permite realizarea saltului articular la nivelul incisivului lateral stâng.

    - După 1 luna şi jumătate s-a aplicat aparatul fix şi la arcadă inferioară. Tratamentul ortodontic nu a necesitat extracţii dentare pentru a rezolva ingesuirile dentare, însă a fost nevoie de uşor stripping, mai ales la nivelul arcadei inferioare (stripping= reducerea lăţimii dinţilor prin folosirea unor benzi abrazive).

Tratamentul ortodontic a ajutat la: rezolvarea înghesuirilor dentare, a ectopiei caninilor inferiori şi a angrenajului invers de la nivelul incisivului lateral. În plus, a ghidat erupţia caninului superior stâng şi a menţinut rapoartele dentare corecte.

Durata tratamentului ortodontic: 1 an și 6 luni:

ortodontie aparat dentar fix ectopie canini